Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 5 iunie 2023

Conferința anuală a Observatorului fiscal al UE din Bruxelles

Marți, 30 mai, oficiali UE, cercetători și experți in domeniile financiar-contabil și fiscal s-au reunit la conferința anuală a Observatorului fiscal al UE din Bruxelles. Intitulată Investiții în viitorul Europei: Construirea resurselor proprii ale UE, conferința a fost împărțită în trei sesiuni. În timpul sesiunii de dimineață, dedicată impozitării întreprinderilor, Benjamin Angel, directorul pentru impozitare directă, coordonare fiscală, analiză și evaluare economică la Comisia Europeană, a vorbit despre viitorul nou cadru general pentru impozitarea întreprinderilor în Europa (BEFIT) și a declarat că acesta va aduce o serie de simplificări, în special pentru IMM-uri. Una dintre măsuri va consta în faptul că IMM-urile vor avea posibilitatea de a activa, atunci când au activități în alt stat membru fără filiale, exclusiv sub incidența unei singure baze fiscale. Întrebat despre amânarea propunerii SAFE privind planificarea fiscală agresivă, Benjamin Angel a declarat că agenda provizorie a Comisiei nu trebuie interpretată în manieră exagerată. Întârzierile trebuie atribuite faptului că există numeroase priorități în multe domenii, iar anumite subiecte trebuie să aibă întâietate. Oficialul european a asigurat că încă se lucrează la SAFE la nivelul CE. Întrebat dacă SAFE va fi emisă anul acesta, Benjamin Angel a rugat publicul „să aibă răbdare”. Cea de-a doua sesiune, referitoare la modul de combatere mai eficientă a evitării obligațiilor fiscale, a abordat și inițiativa SAFE. Profesioniștii în domeniul fiscal nu sunt facilitatori ai planificării fiscale agresive, a amintit Michael Schick, ETAF Head of Office, în discursul susținut în cadrul panelului. Toți vorbitorii au fost de acord că definirea planificării fiscale agresive va fi cheia. O definiție clară și practică va fi esențială pentru activitatea de zi cu zi a profesioniștilor în domeniu, a subliniat Michael Schick.

Planul de management al DG TAXUD 2023

Comisia Europeană a publicat marți, 30 mai, planurile de management pentru direcțiile generale. În fiecare an, departamentele Comisiei Europene își definesc principalele acțiuni și modul în care acestea vor contribui la îndeplinirea obiectivelor generale ale Comisiei. Este important de menționat faptul că planul de management pentru 2023 al Direcției generale pentru Impozitare și Uniune Vamală (DG TAXUD) face referire la propunerea SAFE privind planificarea fiscală agresivă și precizează că „îi va viza pe cei care încurajează utilizarea structurilor complexe în state terțe pentru a eluda sau evita impozitarea și va propune o abordare europeană armonizată în ceea ce privește penalitățile pentru astfel de acțiuni”. În plan sunt menționate și alte inițiative preconizate, cum ar fi noul cadru general pentru impozitarea întreprinderilor în Europa (BEFIT) și noua propunere pentru îmbunătățirea procedurilor pentru scutirile de impozit reținut la sursă în UE. Totodată, în planul de management este precizată transmiterea, de către Comisie, a unui raport referitor la progresul realizat în legătură cu Pilonul I al acordului OCDE, Consiliului UE, până la 30 iunie, cu scopul de a furniza claritate în ceea ce privește planurile pentru propunerea UE. În 2023, DG TAXUD plănuiește, de asemenea, să realizeze un studiu și să propună noi măsuri pentru a reduce timpul, costul și efortul necesare în prezent pentru soluționarea litigiilor în materie de TVA și să publice o comunicare referitoare la drepturile contribuabililor. Comisia va organiza un alt simpozion în domeniul fiscalității la nivel înalt, în toamna acestui an, pentru a cuantifica progresul realizat în ceea ce privește analiza legată de viitorul fiscalității.

Eurodeputații fac apel la statele membre să reintroducă pe agendă Directiva UNSHELL

Într-un editorial publicat în Euractiv marți, 30 mai, eurodeputații Paul Tang (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților), Gilles Boyer (Partidul Renew Europe, Franța) și Ernest Urtasun (Partidul Verde/Alianța Liberă Europeană, Spania) au făcut apel la statele membre să reintroducă pe agendă Directiva UNSHELL, cea care stabilește norme împotriva utilizării abuzive a entităților fictive în scopuri fiscale. „După atenuarea semnificativă a impactului propunerii, președinția suedeză a Consiliului nu a înaintat nici măcar această versiune limitată miniștrilor de finanțe UE la ședința acestora din mai”, au afirmat eurodeputații. Aceștia solicită președinției suedeze a Consiliului UE și celei spaniole (care urmează să preia președinția Consiliului) să introducă Directiva UNSHELL pe agenda viitoarelor ședințe ale miniștrilor de finanțe și să transmită în direct ședința Consiliului. „Cetățenii europeni au dreptul de a auzi explicațiile guvernanților lor, una câte una, cu privire la motivul pentru care blochează această directivă și nu face progrese în lupta împotriva evitării obligațiilor fiscale. Bineînțeles, vom face tot ce ne stă în putință ca aceasta să fie cea mai vizionată ședință a Consiliului”, au precizat aceștia, în editorialul citat.

Noi proceduri ale Comisiei Europene privind constatarea neîndeplinirii obligațiilor în domeniul fiscal

Joi, 1 iunie, Comisia Europeană a lansat o serie de noi proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în domeniul fiscal. În ceea ce privește aspectele fiscale, Grecia și Cipru se află în atenția Comisiei. Grecia a primit o scrisoare formală suplimentară pentru neaplicarea adecvată a normelor UE privind vehiculele second-hand achiziționate în alte state membre UE. Potrivit Comisiei, impozitul de mediu al Greciei discriminează între vehiculele second-hand cumpărate în Grecia și vehiculele second-hand cumpărate în alte state membre și, ulterior, înmatriculate în Grecia. De asemenea, Comisia a transmis un aviz motivat către Cipru pentru eșecul său de a aplica în mod adecvat normele europene în materie de TVA pentru locuințele achiziționate sau construite în acest stat. Comisia este de părere că legislația cipriotă care permite o rată redusă de TVA de 5% pentru primii 200 m2 de locuință utilizați ca reședință principală și permanentă de către beneficiar, fără alte limitări, depășește ceea ce este permis de Directiva TVA. Cele două state au două luni la dispoziție să răspundă Comisiei, altfel instituția poate decide să treacă la următorul pas al procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

Consultare IASB cu privire la amendamentele la Standardul de contabilitate pentru IMM-uri al IFRS legate de reforma fiscală internațională

Joi, 1 iunie, International Accounting Standards Board (IASB) a propus amendamente la Standardul de contabilitate pentru IMM-uri al IFRS, pentru a ajuta IMM-urile să răspundă la reforma fiscală internațională. Amendamentele propuse la secțiunea privind impozitul pe profit din standard ar furniza aceeași excepție ca amendamentele la IAS 12 Impozitul pe profit emise în mai 2023 și ar veni, totodată, ca un răspuns la normele standard ale Pilonului II OCDE. Amendamentele propuse ar introduce o excepție temporară de la contabilizarea impozitelor amânate generate de implementarea normelor standard ale Pilonului II, ar introduce dispoziții țintite de prezentare a informațiilor în perioadele în care legislația aferentă Pilonului II este în vigoare și ar clarifica faptul că „alte evenimente” din obiectivul de prezentare a informațiilor pentru impozitul pe profit includ legislația aferentă Pilonului II adoptată complet sau adoptată în mare măsură. Termenul-limită de transmitere a comentariilor cu privire la Proiectul de expunere este 17 iulie 2023. Totodată, a fost pus la dispoziția părților interesate un sondaj online pentru ca acestora să le fie mai ușor să trimită comentarii.

Reminder: Conferința ETAF privind SAFE din 28 iunie

Înregistrați-vă aici: https://sweapevent.com/ETAFConference28June

Conferința ETAF: Analizarea propunerii SAFE: la ce ar trebui să se aștepte profesioniștii din domeniul fiscal

15:00 – 17:00

@Stanhope Hotel, Rue du Commerce 9, 1000 Bruxelles

În iunie 2023, Comisia Europeană plănuiește să prezinte o propunere pentru o directivă „pentru combaterea rolului facilitatorilor evaziunii fiscale și planificării fiscale agresive în Uniunea Europeană” (Securing the Activity Framework for Enablers – SAFE).

Planificarea fiscală agresivă este deseori numită „zona gri”. Definiția acesteia reprezintă una dintre principalele provocări și rămâne problematică întrucât fiecare contribuabil are dreptul de a alege calea cel mai puțin impozitată.

Comisia intenționează să propună criterii „clare și obiective” pentru definirea formelor de planificare fiscală agresivă care trebuie interzise. Aceste criterii vor reprezenta fundamentul propunerii SAFE.

În acest context, ETAF ar dori să discute cu profesioniști din domeniile financiar-contabil și fiscal, reprezentanți ai UE și reprezentanți ai mediului academic ce anume constituie planificare fiscală agresivă din punctul lor de vedere și modul în care Comisia intenționează să o definească fără a descuraja planificarea fiscală legitimă și a interfera cu activitatea profesioniștilor din domeniu care respectă legea.

15:00-Primirea participanților

15:30 Remarci introductive susținute de Philippe Arraou, președintele ETAF

15:35 Discurs de deschidere susținut de Michael Schick, șef de birou în cadrul ETAF

15:45 Dezbatere în panel moderată de Elodie Lamer, jurnalist Tax Notes:

•   Benjamin Angel, Director pentru impozitare directă, coordonare fiscală, analiză și evaluare economică, DG TAXUD, Comisia Europeană

•   Paul Tang, eurodeputat și președinte al subcomisiei FISC a Parlamentului European

•   Manon François, cercetător la Observatorul fiscal al UE

•   Andrea Rabb, expert în domeniul fiscal, membru al Consiliului ETAF și vicepreședinte pentru afaceri internaționale al Moklasz

15:55 Remarci de încheiere susținute de Philippe Arraou, președintele ETAF

16:00 Recepție

Participanții la conferință vor beneficia de interpretare simultană în engleză, franceză, germană și română.

Conferința va fi transmisă în direct pe site-ul și conturile de social media ale ETAF.

Declinarea responsabilității

Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerat drept declarație scrisă în numele ETAF.

Sursă foto: European Tax Adviser Federation – ETAF

Leave your comment