IESBA și IAASB salută progresul ISSB referitor la eforturile de elaborare a standardelor internaționale de sustenabilitate

International Ethics Standards Board for Accountants (IESBA) și International Auditing and Assurance Standards Board (IAASB) susțin anunțul recent al International Sustainability Standards Board (ISSB) potrivit căruia, în cadrul ședinței din 16 februarie de la Montreal, au fost adoptate deciziile finale pentru întregul conținut tehnic al standardelor de sustenabilitate ale ISSB, organismul aflându-se în ultimele etape ale procesului de elaborare înaintea emiterii, preconizate pentru sfârșitul trimestrului doi al anului 2023.

În această perioadă, dată fiind importanța consolidării capacității pentru a asigura că aceasta este cu adevărat o inițiativă globală, ISSB își va concentra eforturile pe elaborarea de noi îndrumări și materiale de formare, precum și colaborarea cu partenerii pentru a furniza un program de bază de consolidare a capacității în diverse contexte economice, astfel încât toți participanții de pe piață să poată avea acces la beneficiile sale.

Inițiativa de elaborarea a standardelor, care vor intra în vigoare la începutul anului 2024, se bucură și de sprijinul International Organization of Securities Commissions (IOSCO), care amintește faptul că furnizarea standardelor de asigurare și de etică necesare este esențială pentru completarea infrastructurii de standarde privind raportarea informațiilor de sustenabilitate și standarde de asigurare.

ISSB privește cu optimism spre viitor și va continua să lucreze alături de jurisdicțiile și organizațiile active în domeniul normalizării de standarde de sustenabilitate pentru a dezvolta interoperabilitatea bazei sale globale de standarde eficiente din punctul de vedere al costurilor și utile pentru procesul decizional, precum și pentru a pregăti intrarea în vigoare a acestora.

Anunțul International Sustainability Standards Board (ISSB) cu privire la progresul eforturilor de elaborare a standardelor de sustenabilitate poate fi consultat integral pe site-ul Fundației IFRS.

(Copyright foto: IESBA)