Cheltuielile privind organizarea și desfășurarea învățământului dual preuniversitar și universitar, deductibile la calculul rezultatului fiscal

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel VULPOIexpert contabil
Reprezentant al CECCAR în VAT Expert Group

Cheltuielile legate de organizarea și desfășurarea învățământului dual preuniversitar și universitar, precum și unele cheltuieli legate de educația timpurie a copiilor angajaților au fost incluse în categoria cheltuielilor deductibile la calculul rezultatului fiscal, potrivit Legii nr. 239/2020, care modifică în acest sens Codul fiscal. Așa cum am mai informat în CECCAR Business Magazine, actul normativ, prin care se aduc modificări și completări Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1.041 din 6 noiembrie 2020. Prezentăm, în cele ce urmează, principalele prevederi ale actului normativ. 

I. Modificări privind impozitul pe profit:

1.   Include în categoria cheltuielilor sociale (deductibile la calculul rezultatului fiscal în limita unei cote de până la 5%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului) cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor unități aflate în administrarea contribuabililor, precum: creșe și grădinițe, alături de unități precum școli, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamiliști și altele asemenea, care deja erau cuprinse în prevederile Codului fiscal.

2.   Include în categoria cheltuielilor sociale cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor unități de educație timpurie, conform pct. 3.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

ceccar0911-2