Executivul a aprobat propunerea Ministerului Finanțelor pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (prezentată pe larg de CECCAR Business Magazine), iar noul act normativ, respectiv OG nr. 31/2022, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 857 din 31 august 2022. Potrivit unui comunicat al Guvernului, noile reglementări simplifică și îmbunătățesc legislația de procedură fiscală și o adaptează la evoluțiile internaționale, recomandările și bunele practici promovate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Principalele modificări legislative aduse de ordonanță au în vedere următoarele:
îmbunătățirea echilibrului în relația dintre contribuabili și organele fiscale; în scopul creșterii încrederii contribuabililor în administrația fiscală, ANAF va publica pe site lista contribuabililor persoane juridice care și-au declarat și achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și nu figurează cu obligații restante;
pentru nerezidenți, se stabilește perioada maximă a inspecției fiscale la 180 de zile, la fel ca pentru marii contribuabili;
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.