Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – luni, 13 februarie 2023

Liderii UE au discutat răspunsul la Actul privind reducerea inflației emis de SUA

În cadrul unui summit european ce a avut loc joi, 9 februarie, la Bruxelles, liderii UE au discutat propunerile pe care Comisia Europeană le-a făcut în comunicatul său – Planul industrial al acordului verde pentru era cu zero emisii nete, pentru a răspunde la Actul privind reducerea inflației emis de SUA (IRA). În concluziile adoptate la finalul întâlnirii, liderii UE au accentuat necesitatea ca procedurile de acordare a sprijinului de stat „să fie mai simple, mai rapide și mai predictibile și să permită acordarea rapidă a sprijinului temporar și proporțional, inclusiv prin credite fiscale, în acele sectoare care sunt strategice pentru tranziția verde și sunt afectate în mod negativ de subvențiile din străinătate sau prețurile mari la energie”. Într-o conferință de presă organizată după întâlnire, președintele Consiliului European, Charles Michel, a subliniat consensul liderilor referitor la „o relaxare a sprijinului guvernamental care trebuie să fie țintit, limitat în timp și asociat cu mai multă flexibilitate în ceea ce privește mijloacele existente, pentru a sprijini baza industrială și economică a UE”.

UE va adăuga Rusia în lista neagră a paradisurilor fiscale

Potrivit raportărilor, miniștrii de finanțe ai EU vor adăuga Rusia în lista neagră europeană a jurisdicțiilor necooperante pe probleme fiscale când se vor întâlni în Bruxelles, cu prilejul ședinței Ecofin, programată la 14 februarie. În timpul unei întâlniri a ambasadorilor UE desfășurate miercuri, 8 februarie, Italia și Ungaria și-au retras rezervele cu privire la introducerea Rusiei pe listă. Rusia a ajuns pe lista gri în februarie 2022 din cauza regimului său pentru companiile internaționale de tip holding, introdus în 2018 pentru a proteja companiile de sancțiunile internaționale. Statul și-a asumat un angajament față de UE de a modifica regimul înainte de sfârșitul anului 2022 pentru a evita introducerea pe lista neagră. În cadrul evaluării progresului înregistrat de Rusia, Comisia Europeană a precizat că statul nu a implementat în mod adecvat norme privind anterioritatea regimului pentru companiile internaționale de tip holding și că tratamentul aplicat de acesta veniturilor din drepturile de proprietate intelectuală este în dezbatere. Pe lista neagră vor fi introduse și Insulele Virgine Britanice, Costa Rica și Insulele Marshall. Se preconizează că Aruba, Belize, Curaçao și Qatar se vor alătura așa-zisei liste „gri” a jurisdicțiilor care și-au asumat angajamente privind buna guvernanță fiscală, în timp ce Barbados, Uruguay, Jamaica, Macedonia de Nord și Insulele Bermude vor fi eliminate din lista gri.

Statele membre discută modul de definire a companiilor fictive

Statele membre UE analizează modul de definire a unei entități fictive abuzive și de stabilire a categoriei de entități care pot fi considerate cu risc scăzut în cadrul general pentru examinarea propunerii pentru Directiva UNSHELL. Cel mai recent text de compromis redactat de președinția suedeză a Consiliului UE stabilește, într-un singur articol – în loc de două în propunerea inițială –, indicatori și un test de fond pe care entitățile trebuie să le îndeplinească pentru a nu fi considerate entități fictive abuzive. Președinția suedeză a reintrodus unele dintre dispozițiile de fond care au fost eliminate de președinția cehă, respectiv de a avea sedii în statul membru, un cont bancar activ în UE și o majoritate a angajaților care să-și desfășoare atribuțiile în statul membru al entității. Potrivit raportărilor, numeroase state membre ar fi agreat această abordare, solicitând totuși unele clarificări cu privire la câteva concepte. Un alt aspect discutat este numărul de entități pe care aceeași persoană le poate gestiona fără a ridica suspiciunea de a fi o companie fictivă. O propunere de compromis cu privire la consecințele fiscale ale statutului de companie fictivă se preconizează că va fi prezentată în timpul unei ședințe tehnice, la 21 februarie. În funcție de evoluția discuțiilor tehnice, Directiva UNSHELL ar putea fi discutată la nivel ministerial în luna mai.

Eurodeputații doresc accelerarea actualizării liste negre AML

La 3 februarie, președinții comisiilor ECON și LIBE din Parlamentul European au adresat o scrisoare statelor membre pentru a le solicita urgent actualizarea listei europene a țărilor terțe cu risc legat de spălare a banilor. În ianuarie, statele membre UE au convenit să extindă cu o lună termenul-limită pentru a contesta propunerea Comisiei Europene de a adăuga la lista neagră AML statele Republica Democratică Congo, Gibraltar, Mozambic, Tanzania și Emiratele Arabe Unite și de a elimina Nicaragua, Pakistan și Zimbabwe. Reticența unor state membre de a adăuga Emiratele Arabe Unite în lista europeană a constituit, potrivit raportărilor, unul dintre motivele pentru extinderea termenului-limită. „Actualizarea listei europene este urgentă și îndelung așteptată, în special având în vedere faptul că numeroase țări au fost adăugate în lista FATF din martie 2022. Această situație expune sistemul financiar european la riscuri referitoare la jurisdicțiile identificate ca având deficiențe semnificative ale cadrului general AML/CFT”, precizează cei doi președinți în scrisoare. Statele membre pot  transmite obiecții până la 20 februarie cu privire la propunerea Comisiei. În timpul unei audieri în Parlament din 1 februarie, un reprezentant al președinției suedeze a Consiliului UE a declarat că o nouă obiecție a Consiliului este puțin probabilă.

Declinarea responsabilității:

Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerat drept declarație scrisă în numele ETAF.

Sursă foto: European Tax Adviser Federation – ETAF