MF propune noi reglementări de natură fiscală

♦ Se au în vedere, între altele, extinderea sferei de aplicare a OG nr. 6/2019 și abrogarea dispozițiilor care reglementează organizarea Loteriei bonurilor fiscale

Ministerul Finanțelor (MF) propune, printr-un proiect de OUG privind modificarea unor acte normative, publicat în transparență decizională pe site-ul instituției, o serie de reglementări în sfera financiar-fiscală, printre care:

♦ Măsuri privind modificarea OG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale

Prin proiect se propune, între altele, continuarea măsurii de restructurare a obligațiilor bugetare reglementată în prezent de OG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere riscul apariției unor dezechilibre financiare la nivelul economiei naționale cu impact asupra contribuabililor, inițiatorii proiectului consideră că este necesară prorogarea dispozițiilor referitoare la termenele de depunere a notificărilor și a cererilor depuse de aceștia pentru a beneficia de măsurile de restructurare a obligațiilor bugetare. Ținând cont de faptul că, termenul de notificare a organului fiscal privind intenția de restructurare s-a împlinit la 30 septembrie 2021, iar situația economică a contribuabililor vizați rămâne în continuare afectată, se propune modificarea art. 3 alin. (1) și art. 22 alin. (1) în scopul stabilirii unui nou termen de depunere a notificării privind intenția de restructurare și, implicit, prelungirea termenului de depunere a solicitării de restructurare a obligațiilor bugetare.

De asemenea – menționează inițiatorii proiectului, în Nota de fundamentare – în contextul actual al dificultăților financiare cu care se confrunta contribuabilii, și având în vedere că perioada la care se raportează obligațiile bugetare restante este 31 decembrie 2020, iar până în prezent s-au mai acumulat datorii la bugetul general consolidat care ar trebui achitate până la data depunerii cererii, inclusiv, ceea ce conduce la un grad scăzut de accesare a acestei facilități fiscale, este necesar ca restructurarea obligațiilor bugetare să se realizeze pentru obligațiile restante la 31 decembrie 2021 inclusiv. În concluzie, se propun următoarele măsuri: ▪ modificarea art. 1 alin. (1) în scopul extinderii sferei de aplicare a OG nr. 6/2019 prin prelungirea datei la care se raportează obligațiile bugetare ce pot face obiectul restructurării până la data de 31 decembrie 2021; ▪ modificarea art. 3 alin. (1) și art. 22 în scopul stabilirii unui nou termen de depunere a notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare și de prorogare a termenului de depunere a solicitării de restructurare a obligațiilor bugetare. Astfel, pentru termenul de depunere a notificării privind intenția de restructurare care a început la data de 8 august 2019 (data intrării în vigoare a OG nr. 6/2019) și s-a împlinit la 31 octombrie 2019, ulterior fiind stabilite noi termene în perioada 1 februarie – 30 septembrie 2020 și în perioada 1 noiembrie 2020 – 30 septembrie 2021, urmează a fi stabilit un nou termen în perioada dintre data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și data de 31 ianuarie 2023 inclusiv. În ceea ce privește termenul de depunere a solicitării de restructurare care este 31 iulie 2022, acesta va fi prorogat până la 31 iulie 2023.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

mf1006

Leave your comment