HG nr. 281/2020 pentru aprobarea criteriilor de stabilire a beneficiarilor prevăzuți la art. X alin. (5) din OUG nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 296 din 8 aprilie 2020

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
reprezentant al CECCAR în VAT Expert Group

Pe durata stării de urgență beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilități – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu profesional formele de exercitare a profesiei de notar public, formele de exercitare a profesiei de avocat și formele de organizare a profesiei de executor judecătoresc care îndeplinesc, cumulativ, următoarele criterii:

    1. au avut un venit net de maximum 200.000 de euro, echivalent în lei, în anul 2019 sau, dacă venitul pentru acest an nu a fost calculat, în anul 2018;

 

    1. în cadrul formei juridice de exercitare/organizare a funcției/profesiei își desfășoară activitatea, ca salariați, inclusiv salarizați în interiorul profesiei și/sau colaboratori, maximum 9 persoane;

 

  1. și-au întrerupt activitatea total sau parțial ori și-au redus activitatea, ca urmare a măsurilor dispuse de autorități, înregistrând în luna pentru care se solicită amânarea pierderi de cel puțin 25% față de media încasărilor pe ultimele 6 luni înaintea instituirii stării de urgență.

Nu beneficiază de amânarea la plată formele de exercitare/organizare a funcției/profesiei care nu și-au respectat obligația de asigurare a continuității activității pe perioada instituirii stării de urgență.

Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.

mof1004

Leave your comment